ZIARE | STIRI | TV 8 septembrie 2024

Statistica oficială românească s-a născut și a evoluat grație unor oameni vizionari. Personalități istorice marcante, oameni de cultură ai timpului lor, conducători ai statisticii românești și lideri politici deopotrivă au înțeles că, pentru a-și îndeplini datoria față de propriul popor și pentru a-și consolida poziția în lume, statul român are nevoie de o cunoaștere temeinică a realităților sale. Iar acest lucru nu se poate face decât prin statistică. Odată cu sărbătorirea a 165 de ani de statistică oficială în România, este de bun augur să trecem în revistă evoluția domeniului și a activităților care l-au adus în atenția entităților publice administrative și educaționale, inclusiv în atenția ariei private de activitate. Primele forme de cercetări statistice efectuate pe teritoriul Țărilor Române au fost catagrafiile – în Moldova și Țara Românească și urbariile în Transilvania, aceste sisteme de evidențe funcționând încă dinainte de formarea statelor feudale. Ulterior, înregistrările statistice s-au făcut în condici domnești sau bisericești, în anaforale, în hrisoave ori în catastihe. Pe măsură ce autoritățile statale au devenit tot mai interesate de cunoașterea reală a fenomenelor sociale și economice, au început să se perfecționeze și lucrările statistice, atât în ceea ce privește culegerea datelor, cât și în ceea ce privește prelucrarea și diseminarea lor. Primele documente administrative în care apare folosit cuvântul „statistică” alături de cel vechi de „catagrafie” sunt Regulamentele Organice ale Principatelor-Unite (1831-1833). Din punct de vedere al procedurilor statistice, ca inovație, acestea instituiau periodicitatea, catagrafiile trebuind să se facă din șapte în șapte ani, cu scopul de a stabili birul și de a fixa veniturile țării. De asemenea, (...)