ZIARE | STIRI | TV 8 septembrie 2024

În timp ce înoată unul lângă celălalt, doi pești tineri se întâlnesc cu un pește bătrân care înota în direcția opusă. Acesta le dă binețe și le zice: ,,’Neața, băieți! Cum e apa?” Cei doi pești tineri înoată mai departe şi în cele din urmă unul dintre ei îl privește pe celălalt şi-l întreabă: „Ce-i aia apă?“ Romancierul David Foster Wallace și-a început discursul său la ceremonia de absolvire de la Colegiul Kenyon în 2005 cu această povestioară. După care le-a explicat absolvenților: Nu trebuie să vă faceți griji, nu am de gând să mă erijez într-un bătrân și înțelept pește care să vă explice vouă, tinerilor pești, ce este apa. Pentru Wallace, unele lucruri sunt atât de familiare, atât de integrate în percepția noastră despre lumea înconjurătoare încât nu le mai sesizăm prezența. Se regăsesc topite în experiența noastră, pătrund în simțurile noastre și devin parte integrantă a ceea ce am putea numi condițiile fundamentale ale vieții.[1] Dar pentru noi ceilalți, fără veleități de romancieri – Ce este apa? Într-un comentariu din 2016 am introdus o analogie, cu accente metafizice, pentru povestioara apei: Universul nostru este ceea ce este pentru că noi suntem în el. Să ne imaginăm un banc de pești inteligenți care, într-o bună zi, încep să se întrebe de ce lumea lor este complet umplută cu apă. Mulți dintre pești, teoreticienii, speră să dovedească că întregul cosmos este obligatoriu umplut cu apă. Ani la rând, ei își pun mințile la contribuție să rezolve problema, dar, după cât se pare, nu vor ajunge niciodată să afle răspunsul. Apoi, un grup de pești „de uscat” postulează că poate se păcălesc singuri. Poate că există, sugerează ei, multe alte lumi, unele complet umplute cu apă, unele complet uscate și oricare alte lumi între primele două. Unii pești au (...)