Realitatea Vâlceană [2/10/2024]
|
|
Tânără de 20 ani, agresată fizic de fostul concubin! Ce s-a mai descoperit?! |
|
|
|
Tânără de 20 ani, agresată fizic de fostul concubin! Ce s-a mai descoperit?!
La data de 1 octombrie 2024, în jurul orei 20:00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 20 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fostul concubin._* În cel mai scurt timp, polițiștii s-au deplasat la fața locului, identificând bărbatul în cauză, stabilind că este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani. Din verificările efectuate s-a stabilit că ieri, în jurul orei 19:00, bărbatul de 32 de ani, ar fi mers la adresa de domiciliu a fostei concubine, unde ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele, pe fondul unor neînțelegeri. Tot în urma conflictului, bărbatul i-ar fi distrus telefonul mobil al acesteia. Astfel, cei doi au fost conduși la sediul Poliției, iar în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent și s-a emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză, femeia refuzând montarea unui dispozitiv de monitorizare electronică. De asemenea, în urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului, au fost descoperite două pliculețe ce conțineau o substanță de culoare albă, susceptibilă de a avea efect psihoactiv. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
cititi articolul complet în Realitatea Vâlceană
PUBLICITATE (daca politic, nu reprezinta pozitia Ziar.com): |
|
|