Războiul Sfânt al României sau o pată din istoria noastră despre care nu ne place deloc să vorbim
Grant T. Harward propune în Războiul Sfânt al României, carte recent apărută la editura Corint, o reevaluare a rolului pe care România l-a jucat în războiul declanșat de
Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice la 22 iunie 1941, din perspectiva motivațiilor rasiale și naționaliste ce au stat la baza violențelor comise de trupele românești în teritoriile eliberate din Basarabia și nordul Bucovinei, scrie criticul literar Mircea Morariu, într-un comentariu publicat pe site-ul Contributors.
Am citit – și nu aș putea spune că am făcut-o cu sentimente dintre cele mai tonice – cartea Războiul Sfânt al României semnată de istoricul american Grant T. Harward și apărută la editura bucureșteană Corint Istorie într-o fluentă și riguroasă traducere datorată Alinei Pavelescu.
Volumul, purtând subtitlul Militarii, motivația și Holocaustul, a fost la origine o cercetare doctorală, transformată într-un produs editorial în anul 2021 (anul apariției sale în limba engleză, o apariție în general bine primită de istoricii militari în principal de peste Ocean care i-au consacrat recenzii favorabile), principalul său atu fiind nu doar că urmărește cu minuție cam tot ceea ce a făcut Armata Română după ce generalul Ion Antonescu a rostit celebrul și nu lipsit de grandilocvență ordin Soldați, vă ordon: Treceți Prutul! ca și după actul istoric de la 23 August, ci și care au fost motivațiile respectivelor acțiuni.
Așa după cum subliniază în prefața la ediția românească, o prefață mai mult decât utilă, Mioara Anton, lucrarea lui Grant T. Harward “propune o reevaluare a rolului pe care România l-a jucat în războiul declanșat de
Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice la 22 iunie 1941, dintr-o perspectivă mai puțin abordată de istoriografia românească: aceea a motivațiilor rasiale și (…)
| 
