Secretarul general al ONU a ajuns în Rusia pentru a participa la summitul BRICS. Cum a comentat Ucraina
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit miercuri dimineaţa în Rusia pentru a asista la summitul BRICS din Kazan, au anunţat miercuri autorităţile locale pe contul lor de Telegram, informează AFP și Agerpres.
Întâmpinat de Farid Muhametşin, preşedintele parlamentului republicii autonome Tatarstan, Antonio Guterres va discuta cu „un mare număr de lideri ce participă la summit”, a anunţat ONU marţi.
Kremlinul a anunţat la rândul său o întrevedere joi cu preşedintele Vladimir Putin, în timpul căreia se va discuta despre
Ucraina. Această întrevedere va fi o premieră între cei doi după aprilie 2022, la două luni de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei.
Vladimir Putin îi spusese atunci că el crede într-un rezultat „pozitiv” al negocierilor cu
Ucraina. De atunci, Moscova şi Kievul au întrerupt orice negocieri la nivel oficial.
În Kazan, „secretarul general va reafirma poziţiile sale binecunoscute asupra războiului în
Ucraina şi condiţiile pentru o pace justă fondată pe carta şi rezoluţiile Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional”, a subliniat marţi unul dintre purtătorii săi de cuvânt, Farhan Haq.
Antonio Guterres, care s-a prezentat ca mediator disponibil, a subliniat în repetate rânduri că anexarea de teritorii ucrainene „nu îşi are locul în lumea modernă”.
„Războiul din
Ucraina rămâne o rană deschisă în inima Europei”, a declarat el în februarie.
Ucraina a criticat decizia șefului ONU de a merge în Rusia pentru summitul Brics
Ministerul Afacerilor Externe ucrainean a subliniat luni seara că Guterres a făcut „o alegere proastă” acceptând să se deplaseze în Kazan.
„Aceasta nu face decât să prejudicieze reputaţia ONU”, a criticat ministerul pe platforma socială X.
Vladimir Putin intenţionează să demonstreze în timpul acestei reuniuni (…)