HotNews [25/10/2024]
|
|
19 tuneluri pe unul dintre cele mai spectaculoase segmente pe autostrada care leagă Ardealul de Moldova. De ce e dificil tronsonul |
|
|
|
19 tuneluri pe unul dintre cele mai spectaculoase segmente pe autostrada care leagă Ardealul de Moldova. De ce e dificil tronsonul
A fost scos la licitație un nou tronson, pentru proiectare și execuție, din Autostrada „Unirii” A8, cea care va lega Târgu Mureș de Târgu Neamț. Este tronsonul care are aproape jumătate din tunelurile prevăzute în zona montană din această autostradă esențială.
„Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, astăzi, către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, documentația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lotului 2 A Ditrău-Grințieș de pe secțiunea montană a Autostrăzii ,,Unirii” – A 8”, transmite CNIR.
Durata de proiectare și execuție a lotului cu o lungime de 37,9 kilometri, care se desfășoară în județele Harghita și Neamț este de 54 de luni (14 luni proiectare și 40 luni pentru execuție).
„Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) și volume considerabile de lucrări de excavare și consolidări”, susține CNIR.
19 tuneluri, 63 de poduri și viaducte / Cost estimat: 1,2 miliarde de euro
Lungimea totală a tunelurilor și a viaductelor (21 km) reprezintă 57% din lungimea întregului lot:
19 tuneluri
63 de poduri și viaducte
Cel mai lung viaduct, de 1184 de metri, este proiectat la km 35 peste râul Sabău, iar cel mai lung tunel dintre cele 19 tuneluri are 850 de metri.
Pe traseul lotului 2 A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în jud. Harghita), iar la Est, în județul Neamț, conexiune cu Lotul 2 B Grințieș -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcționarea independentă a acestui lot.
„Ca element de noutate menționăm că lotul Ditrău-Grințieș va fi prevăzut pe toată lungimea cu garduri ranforsate pentru a împiedica pătrunderea pe carosabil a animalelor sălbatice”, susține CNIR.
Potrivit surselor HotNews.ro, (…)
cititi articolul complet în HotNews
PUBLICITATE (daca politic, nu reprezinta pozitia Ziar.com): |
|
|