ZIARE | STIRI | TV 2 ianuarie 2025

Deschis în 1969 de Mac Popescu, pe atunci student la Arhitectură și „devorator de jazz”, Club A a fost o insulă de libertate pentru tineri înainte de Revoluție. După lupta pentru libertate, însă, a urmat supraviețiurea în capitalismul sălbatic al acelor vremuri pentru Adrian Șoaită, cel care l-a preluat. El povestește, într-un dialog cu Eugen Istodor, ce se întâmpla în „locul în care începeai să visezi” după ‘90 până în 2010, când povestea s-a sfârșit. În 1969 primul om ajungea pe Lună. Era Woodstock-ul și Isus devenea Superstar. În București, pe strada Blănari, într-un beci de bloc vechi, se năștea Club A (cum spune Mihai Leventer, CineClubul). Era obsesia lui Mac Popescu, student – asistent la Facultatea de Arhitectură, devorator de jazz. Până atunci, studenții de la Arhitectură visau lumea la cofetăria „Albina” în aburi de cafea și Analfin. Din 1969 până-n 2010, ei au coborât în altă lume, în Club A. Pe o scară imposibilă, memorabilă doar pentru puținii care coborau în Paradis. Aici Mac Popescu și voluntarii (și finanțatori și membrii fondatori) au scăpat de igrasia și de podeaua de pământ și au făcut la Fabrica de butoaie podea, băncuțe și măsuțe din care înflorea grâușorul, când și când. De pază au pus un fost jandarm, care verifica carnetul de student la Arhitectură. Cafea, bere, suc, merdenele de pe Lipscani și muzică Doar pentru studenții de la Arhitectură, lunea era teatru, cu Amza Pellea, Florian Pittiș. Vă dați seama cum s-a băgat pe scară „cușca-decor” fără de care Amza nu concepea să facă piesa lui de teatru. La marțea de politică veneau diplomați ai ambasadelor străine. Miercurea de literatură era plină de scriitorii vremii. Joi, jazz cu Lionel Hampton, Harry Tavitian, Johnny Răducanu. Nu vă închipuiți cum s-a băgat pianul pe scările alea. (…)