ZIAR.COM : toată presa online . ziare, știri și video de ultimă oră
   
 
   
ZIAR.COM : ziare si stiri. Ce ziar doriti ?

ZIARE | STIRI | TV 2 ianuarie 2025

 
 

Gazeta de Sud
[10/11/2024]

 
Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani a intrat în teste
     
Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani a intrat în teste

Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noimebrie, potrivit Autorităţii pentru Reformă Feroviară, scrie Hotnews. Reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) au anunțat că trenul a plecat sâmbătă din Bucureşti în prima cursă fără călători spre Braşov, efectuând probele necesare utilizării în serviciul comercial, potrivit Agerpres. Duminică a continuat programul de parcursuri de probă, pe ruta Bucureşti – Braşov, fiind „botezat” de prima zăpadă din acest an. Garnitura a fost suprinsă duminică de HotNews.ro în momentul în care trecea prin Gara Ploiești Vest. Când intră în circulație „Dacă lucrurile merg bine, pe 20 noiembrie va fi pus în circulaţie cu călători. Deja săptămâna asta ar trebui să apară bilete spre vânzare”, a declarat, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu. Probele vor fi efectuate timp de 10 zile pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa. Noul tren va continua testele luni şi marţi pe aceeaşi rută Bucureşti – Braşov, iar de miercuri, 13 noiembrie, timp de patru zile, pe ruta Bucureşti – Constanţa, urmând să revină alte două zile pe ruta Bucureşti – Braşov. Trenul nou va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti – Braşov. 37 de rame electrice de la Alstom Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci (…)

cititi articolul complet în Gazeta de Sud


  PUBLICITATE (daca politic, nu reprezinta pozitia Ziar.com):



Trimite Email  
 
Alte articole din Gazeta de Sud
 
Un copil de opt ani a trăit cinci zile printre lei într-un parc de vânătoare din Africa
Un copil de opt ani a trăit cinci zile printre lei într-un parc de vânătoare din Africa
Povestea lui Tinotenda Pudu, un băiat de opt ani care s-a rătăcit la 23 km de casă în parcul de (…)
Un șofer beat a scăpat nevătămat după ce s-a înfipt cu mașina într-un parapet
Un șofer beat a scăpat nevătămat după ce s-a înfipt cu mașina într-un parapet
Un șofer beat a scăpat cu viaţă şi fără răni vizibile după ce maşina pe care o conducea a ieşit (…)
Infirmier condamnat la 18 ani de închisoare pentru că a violat patru paciente cu probleme psihice
Infirmier condamnat la 18 ani de închisoare pentru că a violat patru paciente cu probleme psihice
Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de (…)
Republica Moldova schimbă dolarul cu euro ca monedă de referință
Republica Moldova schimbă dolarul cu euro ca monedă de referință
Republica Moldova trece de la dolar la euro ca monedă de referinţă pentru cursul oficial de (…)
Un șofer a încurcat pedalele și a intrat cu mașina în vitrina unei benzinării
Un șofer a încurcat pedalele și a intrat cu mașina în vitrina unei benzinării
Un cetăţean din Maroc, care are permis de şedere în România, a intrat, miercuri, cu maşina în (…)
93 de persoane salvate de pe munte în prima zi a lui 2025, dintre care 26 au ajuns la spital
93 de persoane salvate de pe munte în prima zi a lui 2025, dintre care 26 au ajuns la spital
93 de persoane au fost salvate de pe munte în prima zi a lui 2025, dintre care 26 au ajuns la (…)
Alb-albaştrii trec la treabă. Vezi când îşi reia Ştiinţa activitatea!
Alb-albaştrii trec la treabă. Vezi când îşi reia Ştiinţa activitatea!
Universitatea Craiova se pregăteşte să-şi reia activitatea pentru partea secundă a sezonului (…)
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
 


|  Stabiliti un link   |  Trimite Email     RSS
ZIAR.COM : toata presa online . portal de ziare romanesti si stiri de ultima ora

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile portalului Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2022 DIRECTWAY