Primăria Craiova impune reguli noi pentru deţinătorii de terase din oraş. Pentru aceştia există un „Regulamentul local privind condițiile de amplasare a construcțiilor cu caracter provizoriu pentru desfăşurarea activităților de comerţ stradal pe raza municipiului Craiova”,adoptat în 2020. Numai că, recent, pare din acesta a fost modificată printr-o hotărâre judecătorească.
Este vorba de „sentința nr. 31/2021 a Tribunalului Dolj, Secția Contencios administrativ și fiscal a fost dispusă anularea parțială a HCL nr, 25/2020 în ceea ce privește articolul 24. literele i) și j), ca urmare a acţiunii formulate de către S.C. OSAM PAN S.R.L. Hotărârea nr. 31/2021 a Tribunalului Dolj a rămas definitivă prin Decizia nr. 1034/2021 a Curții de Apel Craiova. Raportat la dispozițiile instanței de judecată a fost modificat regulamentul în sensul anulării parțiale a literelor i) și j) ale articolului 24. Având în vedere că instanța a dispus anularea parțială a HCL nr. 25/2020, în ceea ce privește art. 24, lit. i și j din Regulamentul aprobat prin acest HCL, pe motiv de nerespectare a regulilor procedurale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale prevăzute de Legea nr. 52/2003, apreciem că poate fi reluată procedura”.Primăria Craiova s-a conformat şi a pus în consultare publică noul Regulament. Data încheierii consultării publice fiind 20.12.2024.
Noul regulament prevede reguli stricte pentru îngrădirea și acoperirea teraselor:
„delimitarea suprafețelor de teren aferente teraselor se poate face, cu respectarea prevederilor alin. 1) lit.d) și e), cu următoarele tipuri de elemente: jardiniere, arbuști ornamentali naturali plantați în recipienți independenți mobili, bolarzi sau stâlpi decorativi, garduri mobile decorative. Indiferent de tipul de separator utilizat, (…)
ZIAR.COM : toata presa online . portal de ziare romanesti si stiri de ultima ora
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile portalului Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2022 DIRECTWAY