Mihai Leu, fostul mare campion de box al României, a fost internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, după ce a fost transferat de la o clinică privată. Starea sportivului de sănătate ar fi destul de gravă în acest moment, potrivit observatornews.ro.
Problemele au început încă din anul 2014 pentru acesta, atunci când a fost diagnosticat cu cancer de colon. În această perioadă, fostul mare sportiv a trecut prin trei operații. Ultima a avut loc chiar în urmă cu câteva luni.
Cine este Mihai Leu
Mihai Leu a fost campion mondial WBO la categoria semimijlocie în anul 1997 și s-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînvins în carieră.
Campion național de raliuri, Mihai s-a născut la Hunedoara, tatăl lui fiind un cunoscut sportiv al anilor ’70-’80 în automobilismul românesc, devenind campion național la viteză pe circuit și vicecampion național la viteză în coastă, scrie Gsp.
Leu a început să boxeze la Clubul Constructorul din Hunedoara în 1977, iar la doar 19 ani a decis să fugă din România comunistă în
Germania, acolo unde a devenit campion mondial, dar s-a retras din activitate din cauza problemelor medicale.
Citește și: