Roman clasic: ”Bătrânul și marea”, lucrare în care omul și natura se înfruntă pentru a da la iveală taine ale legilor firii
”Bătrânul și marea”, opera clasică a lui Ernest Hemingway (laureat al premiului Nobel pentru literatură), este o lucrare în mare parte narativă, descriind aventurile pe mare ale unui bătrân pescar, în luptă cu stihhile naturii și mai ales cu un faimos pește uriaș pe care se străduiește să-l prindă și să-l răpună.
În debut, bătrânul Santiago (acesta era numele pescarului) este acompaniat de un puști, Manolin, mare amator de
sport și de povești marine. În fapt, trecutul și viitorul se întâlnesc pentru a țese o poveste fascinantă.
Narațiunea este foarte bine alcătuită, cu descrieri plastice, făcând cititorul să se simtă de parcă ar fi chiar acolo, în ambarcațiunea bătrânului Santiago, și ar participa la acțiune.
Însă mini-romanul lui Hemingway nu este doar o simplă poveste cu un bătrân pe o mare și atât. Scriitorul american strecoară, în anumite pasaje, anumite subtilități care se cer descifrate și interpretate pentru a ajunge dincolo de firul narativ.
Îmi permit să le comentez puțin, așa cum le-am perceput și decriptat eu, desigur fiecare cititor fiind liber să ofere propria interpretare și viziune.
Legile firii și procesele de conștiință
La un moment dat, Santiago are anumite procese de conștiință când își dă seama că principalul său țel, ca pescar, este de a ucide un pește de o maiestuozitate ieșită din comun. Se simte ca și cum ar comite un păcat, poate chiar un sacrilegiu, dar își dă seama că e în firea lucrurilor să fie așa. El e pescar (vânător), iar peștele din apropierea sa este vânatul. Cutremurat de aceste legi cărora nu li te poți opune, declamă: ”Nu pricep lucrurile astea… Dar e bine că nu suntem nevoiți să încercăm să ucidem soarele, luna sau stelele. Ne ajunge că trăim pe mare și ne ucidem propriii noștri frați”.
Aici e prima problemă majoră pe (…)
| 
