Fenomene ciudate ale vremii la mijloc de decembrie: lapoviță și ninsori în unele zone, în altele se ating temperaturi de 21 de grade Celsius
Pe 14 decembrie 2024,
vremea în România prezintă contraste semnificative între diferite regiuni ale țării. În anumite zone, temperaturile vor urca până la 22 de grade Celsius. În sudul țării, în special în județele Dolj, Olt și Teleorman, temperaturile maxime vor ajunge până la 21 de grade.Pe de altă parte, în zonele montane și în nordul țării sunt așteptate ninsori. În special în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini mari, se vor înregistra precipitații sub formă de ninsoare, iar în zonele de deal și de câmpie din nordul și centrul țării vor fi lapoviță și ninsoare pe arii restrânse.În București, Dobrogea, Bărăgan, Oltenia și Moldova: Aici valorile termice urcă până la 20/21 de grade Celsius. Regiunea se va bucura de temperaturi ușor peste normele specifice perioadei, însă va fi în general vreme frumoasă, chiar dacă va bate vântul pe alocuri și vor mai fi și nori.În Bucovina va fi mai rece puțin, maximele ajungând la 13 grade, la fel ca și în Maramureș, unde se simte deja o răcire, iar maximele vor fi de 12/14 grade.În Transilvania, în special în Brașov, Sibiu, Alba, Covasna și Harghita, au fost emise avertizări de ceață și este o vizibilitate scăzută pe șosea.În zonele muntoase este posibil să fie viscol, iar în masivele sud-vestice o să ningă.Zilele următoare,
vremea se schimbă. Dacă în anumite zone o să avem temperaturi ridicate, tot acolo, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă, cu viteze de 70-90 km/h, unde ninsoarea va fi viscolită, și temporar în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, iar ziua și în sudul Banatului, cu rafale în general de 45...55 km/h.Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse -4 și 4 grade. Izolat va fi ceață, anunță ANM.