Muzeul Cărții și Exilului Românesc îi aduce un omagiu lui Horia Vintilă, prozator, poet, eseist și traducător român, figură remarcabilă a exilului românesc.
S-a născut în urmă cu 109 ani în 1915, Segarcea, Dolj și a murit în 1992, în Villalba,
Spania.
Singurul scriitor român distins cu Premiul Goncourt (1960 pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”), profesor de literatură universală și comparată la Universidad Complutense din Madrid, de literatură contemporană la Universitatea Catolică din Paris, apoi la Universitatea din Alcalá de Henares, Vintilă Horia a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și a obținut licența în filologie în cadrul Universității Catolice din Paris.
Colecția „Vintilă Horia” donată de fiica acestuia, Cristina Horia, și disponibilă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, cuprinde un vast fond de carte.
Numeroasele volume sunt scrise majoritar în limbă străină, printre ele aflându-se și primele ediții în limbile originale ale operelor lui Vintilă Horia și traducerile acestora.
Se disting diversele traduceri ale romanului „Dumnezeu s-a născut în exil”, publicate în
Italia (Milano),
Spania (Madrid, Barcelona), Austria (Viena) și în România la mai multe edituri. Totodată, romanul „Cavalerul resemnării” apare în traducere românească, dar și străină în
Germania și Austria. Fondul include dosare ce conțin manuscrise publicate, dar și nepublicate. Colecția ilustrează preocuparea donatorului pentru diverse arii culturale (filosofie, istorie, psihologie, psihanaliză etc.).
Din donație fac parte operele unor autori
Din donație fac parte operele unor autori precum:
Ștefan Lupașcu,
Basarab Nicolescu,
Constantin Noica,
Sören Kierkegaard,
C. G. Jung,
Friedrich Nietzsche,
Blaise Pascal,
Jean Piaget,
Bertrand (…)