Cel puţin 126 de persoane au murit, iar alte 188 au fost rănite, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,1, produs la o adâncime de numai 10 km, conform estimărilor USGS, a lovit poalele munţilor Himalaya marţi, în jurul orei locale 09.00, arată cel mai recent bilanţ apărut în presa de stat chineză, informează News.ro.
Cutremurul a avariat peste 1.000 de clădiri într-o regiune izolată din Tibet, în apropiere de Everest. Mass-media chineză de stat a raportat o magnitudine puţin mai mică, de 6,8.
Peste 40 de replici s-au produs în primele ore care au urmat cutremurului iniţial.
A fost lansată o operaţiune de salvare pe scară largă, dar eventualii supravieţuitori se confruntă cu un nou risc – temperaturile urma să scadă până la minus 16 grade Celsius peste noapte.
Cutremurul s-a resimţit şi în Nepal şi India
Cutremurele sunt frecvente în regiune, care se află pe o falie geologică majoră, însă cel de marţi a fost unul dintre cele mai mortale din
China în ultimii ani. Seismul a fost resimţit şi în Nepal, şi în unele părţi ale Indiei, care se învecinează cu Tibetul.
videoclipuri publicate de televiziunea de stat chineză CCTV au arătat case distruse şi clădiri prăbuşite în oraşul sfânt Shigatse din Tibet, cu salvatori umblând printre grămezi de moloz şi împărţind pături groase localnicilor. Temperaturile din comitatul Tingri, situat în apropierea epicentrului cutremurului, la poalele nordice ale munţilor Himalaya, erau deja de minus 8 grade Celsius înainte de căderea nopţii, potrivit Administraţiei meteorologice chineze.
Sangji Dangzhi, un localnic al cărui supermarket a fost avariat în urma cutremurului, a declarat că pagubele produse locuinţelor au fost mari. „Aici, casele sunt făcute din pământ, aşa că atunci când a venit cutremurul, multe case s-au prăbuşit”, a (…)