ZIARE | STIRI | TV 5 februarie 2025

Acest articol dedicat celei care a fost şi a rămas Ileana Sărăroiu (1936-1979) începe – în mod neconvenţional – cu un mănunchi de amintiri pe care marea noastră artistă le-a împărtăşit în cadrul unui interviu publicat în aprilie 1977 în revista “Flacăra”: “Satul din care vin se numeşte Valea Voievozilor, aproape de izvoarele Ialomiţei. Pe acolo era drumul Voievozilor de la Palatul Domnesc din Târgovişte când o luau în sus spre Mănăstirea Dealu. E o aşezare splendidă… E semnul meu cel sfânt pe care-l port în inimă chiar şi departe, peste graniţele ţării. Am văzut lumina zilei la 25 septembrie 1936 într-o casă frumoasă de ţară… Sunt cea mai mică dintre cei cinci fraţi ai mei. Am terminat liceul la Târgovişte. Părinţii mei, ţărani, oameni de mare simţire şi de mare cinste m-au învăţat ca în viaţă să fiu cinstită, serioasă şi dreaptă. Încă din timpul şcolii activam la Casa de Cultură din Târgovişte, o mică vedetă a ansamblului de estradă al elevilor… Îmi amintesc că eram în clasa a XI-a când a venit chiar la noi, la liceu neuitata Maria Tănase şi ne-a cântat. Mi-am luat inima în dinţi, m-am dus la dânsa în cabină şi am rugat-o cu mare emoţie să-mi dea şi mie un cântec. Cu bunătatea şi hazul care o caracterizau m-a rugat mai întâi să-i cânt şi eu ceva. «Dacă ai să cânţi frumos, am să-ţi dau; dacă n-ai să cânţi, nu ţi-l dau.». I-am cântat tot o romanţă de-a Ioanei Radu pentru care, mărturisesc, aveam şi am o mare admiraţie. Deşi aveam doar 17 ani, îi ştiam întregul repertoriu. Maria Tănase mi-a zâmbit: «N-ai cântat ceva de-al meu şi vrei să-ţi dau cântecul! Nu ţi-l mai dau!». Roşie foc, am ajuns la uşă. «Ia-ţi caietul şi scrie.» am auzit. «Să-l înveţi şi să-l cânţi. Ai un glas foarte frumos.». Şi iată, îl cânt… La Ansamblul «Ciocârlia» mi-am făcut un stil, am început (…)