Scrisoarea, pe care Trump a găsit-o în interiorul Biroului „Resolute”, cu puţin ajutor din partea corespondentului Fox News Peter Doocy, începe cu „Dragă preşedinte Trump” şi spune următoarele: „În timp ce îmi iau rămas bun de la această funcţie sfântă, vă urez dumneavoastră şi familiei dumneavoastră toate cele bune în următorii patru ani. Poporul american - şi oamenii din întreaga lume - se uită la această Casă pentru fermitate în furtunile inevitabile ale istoriei, iar eu mă rog ca în următorii ani să fie o perioadă de prosperitate, pace şi har pentru naţiunea noastră”.„Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă călăuzească aşa cum a binecuvântat şi a călăuzit iubita noastră ţară încă de la fondarea ei” - îşi încheie Biden mesajul.Scrisoarea este semnată „Joe Biden” şi datată 20 ianuarie 2025.Luni,
Donald Trump a găsit scrisoarea - un plic alb pe care scria „47” subliniat cu două linii (
Donald Trump este la 47-lea preşedinte american - n.r.) - după ce reporterul Fox News l-a întrebat dacă Biden i-a lăsat o scrisoare, în timp ce noul preşedinte semna o avalanşă de ordine executive în Biroul Oval, în faţa unui grup de ziarişti.„S-ar putea să o fi făcut. Nu o lasă în birou? Nu ştiu”, a spus Trump, înainte de a descoperi scrisoarea. „Mulţumesc, Peter. Puteau să treacă ani de zile până să găsim acest lucru”, a adăugat preşedintele.„A fost o scrisoare foarte drăguţă”, le-a spus Trump a doua zi reporterilor. „A fost un pic o scrisoare de tip inspiraţional. Bucură-te, fă o treabă bună. Important, foarte important: cât de importantă este slujba”, a adăugat Trump.„Este ceva pozitiv din partea lui, că a scris-o”, a continuat noul preşedinte. „Am apreciat scrisoarea”, a mărturisit el.Tradiţia prezidenţială de a lăsa o scrisoare succesorului a început în 1989, când (…)