Financial Times susţine că Trump face presiuni asupra României în cazul fraţilor Tate
Financial Times (FT) susţine că administraţia Trump face presiuni asupra autorităţilor române pentru a ridica restricţiile de călătorie care îl vizează pe influencerului misogin Andrew Tate, un susţinător al preşedintelui american. Ziarul american citează surse care au declarat că prima dată cazul fraţilor Tate a fost adus în discuţie de oficialii americani săptămâna trecută, într-o convorbire telefonică cu reprezentanţi ai guvernului român, şi apoi de trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, când s-a întâlnit cu ministrul român de externe la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
O altă sursă a declarat că s-a solicitat returnarea paşapoartelor fraţilor Tate şi să li se permită să călătorească, în timp ce aceştia aşteaptă finalizarea procedurilor judiciare, scrie News.ro.
Emil Hurezeanu nu comentează, Richard Grenell nu recunoaşte că a vorbit cu el
Ministrul român de externe, Emil Hurezeanu, a refuzat să comenteze schimbul de opinii cu Grenell.
Purtătorul său de cuvânt a declarat pentru Financial Times că Hurezeanu a iniţiat întâlnirea şi că cei doi „se cunosc de mult timp”, deoarece ambii au fost ambasadori la Berlin în timpul primei preşedinţii a lui Trump. Purtătorul de cuvânt nu a comentat discuţiile lor specifice, dar a precizat: „Instanţele româneşti sunt independente şi funcţionează pe baza legii, există un proces echitabil”.
La rândul său, Richard Grenell a declarat că nu a avut „nicio conversaţie substanţială” cu Emil Hurezeanu, care „l-a văzut pe hol” la Munchen şi „a cerut o întâlnire”.
„Îi susţin pe fraţii Tate, aşa cum reiese din tweet-urile mele disponibile public”, a recunoscut însă diplomatul american.
Fraţii Tate se laudă cu rolul lor în alegerea lui
Donald Trump la Casa Albă
Andrew şi fratele său Tristan Tate, care au dublă (…)