Urșii au băgat frica în 7 comune din județul Mureș! Oamenii se tem pentru viața lor: pagube imense în rândul culturilor agricole

[Realitatea] - 03/14/2025

Oamenii au ajuns să se teamă pentru viața lor, în condițiile în care urșii au fost văzuți deja în șapte comune din județul Mureș, unde au atacat animalele domestice, potrivit Știri de Cluj. Mai mult, un urs care se plimba nestingherit prin Reghin a fost surprins când încerca să sară un gard chiar în apropierea unei grădiniţe.Situația alarmantă a fost semnalată și la Agenţia pentru Protecţia Mediului, unde au fost depuse mai multe plângeri care reclamă pagubele produse de urşii înfometaţi. Potrivit reprezentanților instituției, până acum s-au înregistrat 10 dosare de de despăgubire pentru pagubele produse de urs, valoarea acestora ridicându-se la aproximativ 45.000 de lei"În baza legii 242 din 2024, judeţul Mureş are aprobat un număr de 43 de exemplare de urs pe nivel de prevenţie (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Trei angajați de la Spitalul de Psihiatrie Ştei, ARESTAȚI pentru purtare abuzivă şi rele tratamente
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş anunţă, vineri, arestarea preventivă a trei persoane, prin decizie a (…)
[Realitatea] - 14/03/2025
“Onestitatea” candidatului la alegerile prezidențiale Nicușor Dan, contrazisă de modul discreționar în care Primarul General alege cum și când aplică legea
Este de notorietate faptul că, de aproape un an, Primarul General, aflat în prezent în campanie electorală pentru (…)
[Realitatea] - 14/03/2025
Leacuri băbești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică
Deși medicina modernă oferă soluții eficiente, există și alternative naturale pentru gestionarea anxietății. (…)
[Realitatea] - 14/03/2025
Ilie Bolojan va convoca ședința CSAT în ultima săptămână din martie
Preşedintele interimar a fost întrebat dacă s-a stabilit data convocării CSAT. ”Din discuţia pe care am avut-o cu (…)
[Realitatea] - 14/03/2025
De ce nu l-a vrut Rusia pe Keith Kellogg, mâna dreaptă a lui Trump, la negocierile de pace
Kremlinul a transmis Statelor Unite că nu dorește ca emisarul lui Trump pentru Ucraina și Rusia să participe la (…)
[Realitatea] - 14/03/2025
Marcel Ciolacu, despre intrarea USR la guvernare: ”Să vină acum, iar Lasconi să se retragă și să îl susțină pe Crin Antonescu. Cu șmecherii electorale nu funcționează”
Șeful Executivului a subliniat că nu are nicio problemă să facă un pas înapoi, iar dacă cineva vrea să rupă colaiția (…)
[Realitatea] - 14/03/2025
Ce spune Bolojan după ce CCR a anunțat de ce nu l-a lăsat pe Georgescu să candideze
"Cred că avem o decizie a Curții Constituționale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai (…)
[Realitatea] - 14/03/2025


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră din ziare romanești

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY