Descoperire în ameliorarea durerii
[Cotidianul] - 03/14/2025
Natura, chiar și sub formă virtuală, poate atenua durerea prin reducerea activității cerebrale legate de percepția sa, o descoperire care ar putea ameliora gestionarea acesteia într-un mod simplu, potrivit unui studiu. Beneficiile naturii pentru sănătate și în special gestionarea durerii au făcut obiectul a numeroase cercetări. În urmă cu peste 40 de ani, un studiu de pionierat al americanului Roger Ulrich a arătat că pacienții din spital foloseau mai puține analgezice și s-au recuperat mult mai repede atunci când ferestrele lor dădeau spre un spațiu verde, mai degrabă decât spre un zid de caramidă. Dar ‘până acum, motivele care stau la baza acestui efect au fost puțin clare’, notează într-un comunicat Max Steininger, cercetător la Universitatea din Viena și autorul principal al (…)

Alte articole din Cotidianul
Bloomberg: Turbulențele din România îi îngrijorează pe investitori
Turbulențele din mediul politic din România îi îngrijorează pe investitori, care se tem că măsurile fiscale necesare (…)
[Cotidianul] - 14/03/2025
Robert De Niro, film spectaculos
Celebrul actor Robert De Niro joacă nu doar un personaj, ci două personaje principale în drama biografică cu (…)
[Cotidianul] - 14/03/2025
Ponta s-a dat în stambă degeaba
Biroul Electoral Central a decis, vineri, înregistrarea candidaturii independente a lui Victor Ponta la alegerile (…)
[Cotidianul] - 14/03/2025
Scandalul Huawei. Interdicție impusă de Parlamentul European
Parlamentul European (PE) a anunțat vineri că interzice temporar accesul în sediile sale de la Bruxelles și (…)
[Cotidianul] - 14/03/2025
Membrii BEC reclamă că au fost amenințați cu moartea
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al (…)
[Cotidianul] - 14/03/2025
Anamaria Gavrilă îi răspunde lui Becali
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a reacționat după ce Gigi Becali a demisionat din AUR pentru că nu este de acord (…)
[Cotidianul] - 14/03/2025
Cum arată primele vehicule electrice produse în România (foto)
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la (…)
[Cotidianul] - 14/03/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră din ziare romanești
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY