Casa Albă anunță că Israelul a consultat SUA înainte de a lansa noile lovituri în Fâșia Gaza

[Mediafax] - 03/18/2025

Mediafax În cadrul unei emisiuni de la Fox News, Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat că „administrația Trump și Casa Albă au fost consultate de israelieni cu privire la atacurile lor din Gaza” din noaptea de luni spre marți, scrie Reuters. În urma atacurilor, cel puțin 250 de persoane au fost ucise, notează CNN. În aceste condiții, acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas – decis în 19 ianuarie – a fost anulat. „După cum a spus clar președintele Trump – Hamas, Houthis, Iranul, toți cei care încearcă să terorizeze nu doar Israelul, ci și Statele Unite ale Americii, vor vedea un preț de plătit. Tot iadul se va dezlănțui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe. De la atacul din 7 octombrie 2023 – când militanții palestinieni Hamas au atacat (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

UE a aprobat un sprijin de 2 miliarde de dolari pentru Moldova
Mediafax Instrumentul financiar nou aprobat marchează cel mai mare pachet de sprijin oferit Moldovei de către (…)
[Mediafax] - 18/03/2025
Notar din Capitală, trimis în judecată după ce ar fi reținut impozite, dar nu le-a virat către buget
Mediafax Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au dispus (…)
[Mediafax] - 18/03/2025
Putin vrea suspendarea livrărilor de arme către Ucraina în cadrul armistițiului propus de Trump
Mediafax Potrivit unor surse familiarizate cu subiectul, Rusia dorește să oprească toate livrările de arme către (…)
[Mediafax] - 18/03/2025
Anamaria Gavrilă: Am crezut că sunt atât de neimportantă, încât nu apare nici măcar o contestație
Mediafax Gavrilă, care este candidata partidului său la prezidențiale, a afirmat că începuse să fie chiar tristă (…)
[Mediafax] - 18/03/2025
Bolojan, discuție cu președintele Consiliului European, înaintea reuniunii de la finalul săptămânii
Mediafax „Înainte de EUCO din această săptămână, am discutat cu președintele Costa prioritățile României privind (…)
[Mediafax] - 18/03/2025
Ilie Bolojan l-a luat pe Dacian Cioloş consilier onorific la Cotroceni
Mediafax Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloş va fi (…)
[Mediafax] - 18/03/2025
Comisia de la Veneția critică alegerile comasate din România: Să se abțină de la legiferare prin OUG
Mediafax Prin scrisoarea din 11 martie 2024, Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a solicitat (…)
[Mediafax] - 18/03/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră din ziare romanești

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY