Declarația-șoc a lui Donald Trump depre încetarea războiului din Ucraina. „Este vorba despre un contract privind împărțirea teritoriilor, etcetera, etcetera, și se negociază chiar acum”

[Mediafax] - 03/22/2025

Mediafax Donald Trump a făcut o declarație surprinzătoare vineri, din Biroul Oval, afirmând că negocierile dintre Rusia și Ucraina pentru împărțirea teritoriilor sunt în desfășurare și că un acord final ar putea duce la încetarea războiului, conform CNN. „Vom avea o încetare totală a focului foarte curând în războiul Rusia-Ucraina”, a declarat președintele SUA. „Se lucrează la un contract, iar contractul este în curs de negociere.” Planul de împărțire a teritoriilor Rusia-Ucraina, în centrul negocierilor Cea mai controversată parte a declarației lui Trump este referirea la un posibil acord prin care Rusia și Ucraina ar împărți teritorii. „Este vorba despre un contract privind împărțirea teritoriilor, etcetera, etcetera, și se negociază chiar acum”, a adăugat Trump, fără a oferi detalii (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Preşedintele francez condamnă antisemitismul după atacul asupra rabinului şef din Orleans
Mediafax Rabinul Arié Engelberg a fost atacat sâmbătă seara în timp ce se plimba prin centrul oraşului împreună cu (…)
[Mediafax] - 23/03/2025
Într-un oraş din Elveţia, medicii prescriu pacienţilor vizite gratuite la muzee ca terapie prin artă
Mediafax În cadrul unui nou proiect pilot de doi ani, autorităţile locale şi regionale acoperă costurile (…)
[Mediafax] - 23/03/2025
Piedone a descins în cluburile de noapte din Bucureşti, unde a dat amenzi de sute de mii de lei
Mediafax În noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulţi comisari din cadrul ANPC, sub coordonarea preşedintelui (…)
[Mediafax] - 23/03/2025
Primele cuvinte ale Papei Francisc când a părăsit Spitalul . „Vă mulţumesc tuturor”
Mediafax Papa a privit de la un balcon al Spitalului Gemelli în timpul Angelusului de duminică. Aceasta a fost (…)
[Mediafax] - 23/03/2025
Trump susținea că are „sub control” negocierile pentru pace în Ucraina cu câteva ore înaintea atacului rusesc mortal asupra Kievului
Mediafax Președintele american Donald Trump a declarat că eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina sunt (…)
[Mediafax] - 23/03/2025
Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu de Formula 1 din China
Mediafax Piastri a făcut senzaţie pe circuitul de la Shanghai, unde a plecat din pole-position, iar la finalul (…)
[Mediafax] - 23/03/2025
Studenţi români, suspecţi într-o schemă de fraudă universitară în Marea Britanie
Mediafax O amplă investigaţie a publicaţiei britanice a descoperit că persoane care nu au „absolut nicio intenţie (…)
[Mediafax] - 23/03/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră din ziare romanești

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY