Naționala de handbal masculin a Israelului va juca la Constanța în preliminariile Euro 2026

[Mediafax] - 03/29/2025

Mediafax Federația Română de Handbal, dar și forul european, au fost de acord cu decizia luată de reprezentativa Israelului. Naționala Israelului va evolua cu Polonia (8 mai) și Portugalia (11 mai) la malul mării. Ziua de 8 mai va fi una în care se vor disputa două meciuri în aceeași sală, pentru că „tricolorii” vor întâlni naționala Portugaliei. Portugalia ocupă primul loc în grupa de calificare, cu 7 puncte, urmată de Polonia, 4 puncte, România, 3 puncte, Israel, 2 puncte. Primele două clasate din cele opt grupe, precum și cele mai bune patru formații de pe locul al treilea se califică la turneul final. „Au luat decizia de a juca în România, noi am fost de acord și au primit undă verde și de la EHF. Interesant e că pe 8 mai vom avea cuplaj în sala din Constanța, două meciuri din (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Cadavru descoperit în râul Mureș. În timpul misiunii de recuperare, a fost găsit încă un corp
Mediafax Potrivit ISU Arad, sâmbătă, în jurul orei 13:00, „pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au (…)
[Mediafax] - 29/03/2025
Superliga: FC Botoșani învinge Farul Constanța și urcă pe locul 2 în grupa de play-out
Mediafax Partida FC Botoșani-Farul Constanța a fost câștigată de gazde, scor 4-3. Scorul a fost deschis de (…)
[Mediafax] - 29/03/2025
Regizorul spectacolului „Proorocul Ilie” de la TNB a primit amenințări. BOR a criticat piesa de teatru pentru „defăimarea simbolurilor creștine”
Mediafax Spectacolul „Proorocul Ilie” a stârnit un scandal pe rețelele de socializare. Mai mulți spectatori s-au (…)
[Mediafax] - 29/03/2025
Un cadavru a fost descoperit într-o mașină din parcarea unui complex comercial din București
Mediafax UPDATE: IPJ Ilfov a anunțat că sâmbătă, „în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului (…)
[Mediafax] - 29/03/2025
Vasile Dîncu, despre candidatura lui Crin Antonescu: Sunt convins că vom acționa conform înțelegerii
Mediafax Eu nu am auzit social democrați care să susțină candidatura lui Ponta, a explicat Vasile Dîncu răspunzând (…)
[Mediafax] - 29/03/2025
Un miting uriaș are loc la Istanbul
Mediafax Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a protesta față de arestarea primarului (…)
[Mediafax] - 29/03/2025
Antonescu: Societatea românească s-a maturizat mai repede decât conducătorii ei
Mediafax „Cea mai mare calitate a mea, în ochii mei, nu este aceea că am cea mai mare experiență politică dintre (…)
[Mediafax] - 29/03/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră din ziare romanești

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY