Sindicatele din CEO îi forțează mâna lui Sebastian Burduja în perioada campaniei electorale

[Gazeta de Sud] - 04/7/2025

O întâlnire între reprezentanții sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia (CEO) și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, este programată pentru data de 11 aprilie, la București. Discuțiile vin într-un context politic sensibil, având în vedere apropierea alegerilor, însă principala temă o reprezintă situația economică și drepturile angajaților companiei. Sindicaliștii vor aduce în discuție mai multe revendicări legate de condițiile salariale și de reducerea unor beneficii acordate anterior angajaților. Printre cele mai importante solicitări se află acordarea voucherelor de vacanță în valoare integrală, după ce, recent, suma a fost redusă de la 3.000 de lei la 1.600 de lei. În plus, actuala formulă prevede ca angajatul să contribuie cu jumătate din sumă, respectiv 800 de lei, iar (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Handbal (f) / România se pregătește de Mondial după un prim meci perfect cu Italia
Naționala feminină de handbal a României a învins-o pe Italia, în deplasare, în manșa tur a barajului pentru (…)
[Gazeta de Sud] - 9/04/2025
Prima probă, primul aur! David Popovici e din nou campion național la 50 m
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot (…)
[Gazeta de Sud] - 9/04/2025
Zile libere de Paște 2025
Paștele din 2025 va aduce atât zile libere pentru angajați, cât și o vacanță așteptată de elevi. Paștele ortodox (…)
[Gazeta de Sud] - 9/04/2025
Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de AUR
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că (…)
[Gazeta de Sud] - 9/04/2025
Jandarmii gorjeni fac verificări în perioada prohibiției la pescuit
Perioada de prohibiție pentru pescuitul comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, (…)
[Gazeta de Sud] - 9/04/2025
Rusia expulzează doi diplomați români
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, (…)
[Gazeta de Sud] - 9/04/2025
Performanță de excepție pentru un elev din Gorj la Olimpiada Națională de Matematică
Elevul gorjean Radu Tănăsescu a obținut locului I la Olimpiada Națională de Matematică, ediția 2025, cu punctaj (…)
[Gazeta de Sud] - 9/04/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY