Mesajul ambasadoarei SUA la ceremonia la care i-a fost conferit Ordinul Naţional "Steaua României". Ce se va întâmpla cu programul Visa Waiver
Aceasta a participat, marţi, la Ministerul Afacerilor Externe, la ceremonia la care i-a fost conferit Ordinul Naţional "Steaua României"."Sunt profund onorată şi recunoscătoare să primesc această distincţie, Ordinul 'Steaua României'. Doresc să transmit sincerele mele mulţumiri preşedintelui Iohannis pentru că mi-a acordat această mare onoare", a transmis Kavalec.Ea a adus mulţumiri speciale şi ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru colaborarea avută în scopul consolidării parteneriatului strategic
SUA - România.Ambasada
SUA, mesaj înainte de alegerile din România: Sperăm ca reputația României ca partener democratic să rămână intactă"Îţi mulţumesc pentru tot sprijinul şi prietenia ta în eforturile noastre comune de a duce mai departe această relaţie foarte specială. Luminiţa, tu şi echipa ta de la minister sunteţi cei mai buni aliaţi pe care orice diplomat i-ar putea dori", a spus Kavalec, la ceremonie.Aceasta şi-a exprimat recunoştinţa şi faţă de partenerii de dialog din Guvernul român, mediul academic, societatea civilă şi sectorul privat, care au contribuit la consolidarea legăturilor bilaterale.În context, ambasadorul
SUA la Bucureşti a menţionat câteva dintre obiectivele îndeplinite alături de partenerii români."Împreună, în calitate de aliaţi şi parteneri NATO, am consolidat capacităţile de apărare ale României şi rolul său în promovarea securităţii regionale prin cooperare şi exerciţii extinse şi prin prezenţa trupelor americane, alături de un program riguros de modernizare militară. Împreună, am lucrat mână în mână pentru a ghida România în vederea îndeplinirii cerinţelor programului Visa Waiver. Sunt optimistă că acest lucru se va concretiza la începutul anului 2025. În altă ordine de idei, în calitate de parteneri strategici, vă felicităm pentru (…)