Extrema dreaptă din Austria vrea reducerea la ''zero'' a aprobărilor pentru cererile de azil
Partidul Libertății din Austria (FPO), care a câștigat pentru prima oară alegerile legislative de la sfârșitul lunii septembrie, negociază în prezent cu conservatorii pentru a forma un guvern și a obține cancelaria în premieră."Vom construi Austria noastră ca o fortăreață cu cereri de azil respinse, avize de expulzare și zboruri charter" pentru migranți, a declarat șeful FPO în fața unei mulțimi la Vosendorf (Austria Inferioară)."După părerea noastră, azilul înseamnă protecție foarte aproape de regiunea în criză" și nu "migrație deghizată a persoanelor, bilet de intrare în sistemul social și acces la cetățenie", a adăugat el.Estimând că numărul cererilor de azil depuse în ultimii ani este "prea ridicat", el a apreciat că și în acest domeniu Austria are "nevoie de un zero, ca și la deficitul zero".Ministerul de Interne: Programul Visa Waiver nu este numai un program de facilitare a călătoriilor ci şi unul de securitateÎn același discurs, Herbert Kickl a reluat temele "îndrăgite" ale ultraconservatorilor precum familia tradițională, pledând pentru o "revenire la două sexe", "familiile noastre" fiind "compuse din mamă, tată și copii", scrie Agerpres.Austria a deschis pentru toți dreptul la mariaj și la adopție în 2019.Comparând Uniunea Europeană care desfășoară un "comunism climatic" cu "URSS și marile sale planificări", el a adus un omagiu generației de după război care a reconstruit Austria "aflată în cea mai mare mizerie".Herber Kickl estimează că generația sa are obligația să transmită celei următoare "prosperitatea" pentru care ea a "muncit dur". Anchetă în
Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante asemănătoare biletelor de avion, adresate „imigranților ilegali”